Un felinar și trei povești de viață – romanul „Fotograful amintirilor pierdute” scris de Sanaka Hiiragi

Hirasaka este un fotograf decis de Creator să le facă mai ușoară trecerea spre celălalt tărâm sufletelor care și-au încheiat misiunea terestră. El lucrează cu tânărul curier Yama care îi livrează saci cu fotografii ale persoanelor decedate și care, pentru a se ridica la cer, trec prin atelierul de fotografie al lui Hirasaka, își rememorează viața și selectează câte o imagine tipărită pentru fiecare an al vieții lor pe pământ. Ele vor construi un felinar rotitor reprezentativ pentru cine au fost. Decedaților li se permite să revină pentru 24 de ore în lumea reală ca să refacă o fotografie, într-un moment ales de ei, cel care se va constitui în imaginea definitorie a felinarului.

Romanul „Fotograful amintirilor pierdute” scris de  Sanaka Hiiragi a primit premiul pentru literatură Konomys, unul din cele mai importante premii literare din Japonia acordate tinerilor scriitori pentru literatura de suspans.

Construită din trei povești: „Bătrâna și fotografia cu autobuzul”, „O fotografie cu un șoricel și un erou”, „Ultima fotografie cu Mitsuru”, cartea scriitoarei japoneze îmbină realitatea cu fantasticul, tradiția cu modernismul, prezintă trei personaje diferite care ajung în atelierul-purgatoriu și unde, cu ajutorul lui Hirasaka, își construiesc felinarul cu întâmplările semnificative din viața lor.

Dacă în prima poveste este vorba despre o bătrână învățătoare, doamna Hastue, pentru care cea mai importantă realizare a vieții a reprezentat inițierea și darea în folosință, într-un autobuz dezafectat, a primei școli de la periferia orașului Tokyo de după al Doilea Război Mondial, în a doua este vorba despre destinul nemilos al unui interlop de vârstă mijlocie din cunoscutul clan Yakuza. Waniguchi, un copil necăjit ajuns la maturitate combinator, se dovedește a fi un erou pentru că angajează și tolerează la atelierul-paravan pe care îl conduce, un tânăr autist genial și îi redă stima de sine unui băiețel imigrant vietnamez punându-i la punct pe băieții mai mari care îl băteau.

Ultima istorisire are un final diferit chiar dacă se petrece în atelierul-purgatoriu: Mitsuru, o fetiță de șapte ani, abuzată fizic, psihic și emoțional de mama sa și concubinul acesteia, este îndrumată spre lumina vieții de fotograful-luntraș, un Caron japonez impresionat de suferințele copilei aflată în comă, căreia îi transmite cum se poate salva. Fata, salvată și crescută de stat, devine pasionată de fotografie. Finalul cărții o prezintă pe tânăra Mitsuru, absolventă a Facultății de Pedagogie Preșcolară, ajunsă educatoare la o școală veche de șapte decenii, poate aceeași construită de fosta învățătoare doamna Hatsue și unde a învățat, probabil, și micul imigrant vietnamez.

Sanaka Hiiragi povestește frumos. Stilul ei literar, delicat, dar ferm, cu fraze adesea scurte, concentrate și explicite emoționează până la lacrimi. El îmbină construcția basmelor cu cea a romanelor de aventuri și fantastice. Întâmplările relatate se derulează ca o peliculă de cinema, uneori în fotograme care au viteza unui „vitascope” (proiector vechi de film – n.r), alteori cu o acuratețe a imaginilor demnă de cele mai performante camere de luat vederi. Ceea ce impresionează la carte sînt subiectele alese și concentrarea lor în domeniul educației. Mesajele transmise de autoarea japoneză sînt toleranța, determinarea, evoluția omului în raport cu tradițiile, fericirea și bunăstarea copiilor. Și mai are un mesaj care mie mi se pare esențial: personajele-liant ale întâmplărilor, fotograful Hirasaka și curierul Yama, știu că destinul este implacabil: o dată aflat în zona-tampon dintre lumi nu mai există cale de întoarcere decât prin Grația Divină:

„(…)Waniguchi își pipăie pântecul: nici urmă de rană.

– Și tu cine ești? Dumnezeu?

„Chiar așa… Ce-o să se-ntâmple dacă=l omor pe Dumnezeu? se întreabă Waniguchi privindu-l de sus pe bărbat.”

Presimțind că bărbatul vrea să îi facă felul, Hirasaka se îndepărtează de el.

Nu, sînt un om ca și dumneavoastră. Nu sînt decât o simplă călăuză. Dar dacă aveți de gâmd sămi faceți rău, trebuie vă spun că nu se va întâmpla nimic amuzant sau interesant. Fiindcă nu există cale de întoarcere. (…)”

„(…)- Copila asta a trecut prin multe încercări și va muri de două ori. Dar orice-ar face, nu poate scăpa de moarte. (…) Domnule Hirasaka, nu puteți face nimic. Știți foarte bine că nu avem voie să schimbăm destinul unui om, că e un mare păcat dacă încercăm să schimbăm soarta. Destinele hotărâte de Sus și orice-am face noi, Călăuzele către Lumea de Dincolo nu le putem schimba.(…)”.

Sanaka Hiiragi (n. 1974) a absolvit Universitatea pentru Femei din Kobe, Japonia. Și-a continuat studiile la Universitatea Dokkyo din Himeji. Este scriitoare, are mai multe romane publicate și recepționate bine de public și critica literară. Este pasionată de arta fotografică.

Fotograful amintirilor pierdute – Sanaka Hiiragi, ed. Litera, 2023, traducere de Iolanda Prodan